Sari la conținut

,,FILE DE ISTORIE „- Muzeul Național Cotroceni

Muzeul Național Cotroceni găzduiește expoziția „File de istorie”, organizată de Galeria Arhiva de Artă, în colaborare cu Societatea Națională de Cruce Roșie din România. Având scop caritabil, expoziţia reunește 53 de artişti care şi-au exprimat cu entuziasm disponibilitatea de a susţine cauza copiilor din Centrele EGAL ale Societății Naționale de Cruce Roșie din România. 

„File de istorie” este o expoziție de pictură, grafică și sculptură, unde aveți ocazia să vedeți ilustrații din perioada războiului: nave maritime de război, cai, soldați în uniforme, personal sanitar al Crucii Roșii, călugărițe îngrijind soldați, precum și laboratorul de bacteriologie de pe câmpul de luptă. Totodată, proiectul expozițional este un omagiu adus semnatarilor actului de înființare a Crucii Roșii Române: regina Maria, Irina Câmpineanu, prima femeie aleasă în funcția de președinte al Crucii Roșii, dr. Carol Davila, generalul Cerchez, dar și celor care și-au însușit misiunea Crucii Roșii și au îndeplinit-o cu devotament și altruism.

Lucrările sunt semnate de 53 de artiști, unii consacraţi, alţii, tineri, aflaţi la început de drum. Criticul de artă Liliana Popa este de părere că expoziția îmbină armonios istoria cu misiunea Crucii Roșii Române, iar „expoziția îl face pe privitor să vadă dincolo de lucrări și să intre în atmosfera altor timpuri, și asta nu doar pentru că portretele sunt expresive, ci pentru că sunt surprinse în ipostaze caracteristice, de exemplu bucuria, dar și tristețea din ochii reginei Maria, fermitatea lui Ionel Brătianu, chipul hotărât al lui C. A. Rosetti, meditația din privirea doctorului Carol Davila, noblețea chipului Irinei Câmpineanu, cea care a înființat Crucea Roșie a Femeilor Române și care a mers pe front să îngrijească răniții, alături de Eliza Cantacuzino și chiar de regina Maria”.
Expoziţia poate fi vizitată până în data de 8 iulie, zilnic, în intervalul orar 12:00-16:00, numai cu programare, fie la numărul de telefon 021/317.31.07, fie prin e-mail la adresa [email protected].

ARTISTI EXPOZANTI:

ADINA DOGARU, ADONIS I. GHIȚULESCU, AGNES ANDREI, ALINA TUDOR, ALINA VUXANOVICI,  ANA CROITORU, BOGDAN GEORGESCU.  BOGDAN M. CARNARU,
BOGDANA DARADICI, CRISTINA TUDOSE, DAN BĂNCILA, DANIEL CHELARU, DANIELA LUKACS,  DIANA MITULESCU, ECATERINA STAICU,ELENA BISSINGER,
ELENA IURKIEWICZ, ELIAN BĂCILA,  EMA CIRJAN, EMANOIL MARINESCU, FLORENȚA NEAGU, GABRIEL GROSU, GABRIEL MEDVEDOV, GABRIELA TALABĂ,
GEORGE TANASĂ,  GEORGETA ATANASIU, GHEORGHE CARAIMAN.
GHEORGHE ZAHARIA, GHINEA ALEXANDRU, INGRID STEGARU, IURIE DARIE,
IRINA VENERA,  IULIA CANDEA DARADICI,  LILIANA TOCUTIU, MAGDA URSE,
MARGARETA ANTON, MARTINA GRIGORIȚĂ, MICHAELA IATAN, MIHAELA BACI,
MIHAI CĂTRUNA, MIOARA DURBACĂ,  MIRELA MOLDOVAN, MUNTENESCU MIRCEA. NICOLA DARCO, PIEER PERTIG, PAULA CRAIOVEANU,SIȘU VICENȚIU,
TITU PROCA, TUDOR GAFTON, VALENTIN BABAN, VASILICA GRIGOROV,
VASILICA STAMATE, VERONICA ISPAS,VICTOR S. PLOSCARU
VIOLETA C. CONSTANTIN, VIOREL TRANDAFIR, VIRGIL SUCIU, VASILE POP NEGREȘTEANU