Sari la conținut

Mențiune specială- Concursul Național de Pictură și Grafică- ,,Vespasian Lungu” -Ediția XXVII- Brăila 2022.

Şcoala Populară de Arte şi Meserii „Vespasian Lungu” Brăila, cu sprijinul Consiliului Judeţean Brăila şi Primăriei Municipiului Brăila, a organizat, în data de 8 decembrie 2022, vernisajul celei de-a XXVII-a ediţii a Concursului Naţional de Pictură şi Grafică „Vespasian Lungu”.

Ediţia din acest an s-a bucurat de participarea a 147 de elevi ai şcolilor populare de arte şi meserii şi centrelor culturale din 22 oraşe (Alba-Iulia, Bacău, Botoşani, Braşov, Brăila, Cluj-Napoca, Craiova, Focşani, Galaţi, Oradea, Piatra Neamţ, Piteşti, Ploieşti, Râmnicu-Vâlcea, Reşiţa, Satu Mare, Sibiu, Slatina, Suceava, Târgovişte, Târgu Jiu, Târgu Mureş), repartizaţi pe trei secţiuni – Seniori Pictură, Seniori Grafică şi Juniori Pictură şi Grafică (concurenţi cu vârsta de până la 14 ani).

Pe 15 Noiembrie a avut loc jurizarea, în cadrul căreia au fost desemnate cele mai bune lucrări dintre cele înscrise în concurs., iar Menţiunea specială a fost acordată lui Georgescu Bogdan, Ploieşti;

În semn de mulţumire pentru efort şi implicare, atât la nivel individual, cât şi instituţional, ceilalţi concurenţi au primit diplome de participare, profesorii/experţii coordonatori au fost răsplătiţi cu diplome de merit, iar şcolile/secţiile pe care le-au reprezentat au fost menţionate în certificate de apreciere.


Juriul concursului a fost compus din: Hugo Mărăcineanu (preşedinte), artist plastic, vicepreşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici din România – filiala Brăila; Olimpia Ştefan, artist plastic, Centrul Cultural „Dunărea de Jos” Galaţi; Cristian Radu, artist plastic, vicepreşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici din România – filiala Brăila; Florentina Giol, creatoare de modă, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România – filiala Brăila; Nela Constantinescu, artist plastic, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România – filiala Brăila.